E sărbătoare și răsună muzica! Zinaida Julea împlineşte 65 de ani: Mă simt mai tânără ca niciodată

Îndrăgita interpretă de muzică populară, Zinaida Julea împlineşte astăzi 65 de ani. Cu o carieră de aproape jumătate de secol în spate, artista spune că nu are de gând să se oprească aici, iar în curând va lansa noi piese. 

Surprizele pentru Zinaida Julea au început încă de dimineaţă. Artista a primit zeci de telefoane, iar apropiaţii au vizitat-o:

"Am dispoziţie foarte bună. Mai tânără ca niciodată. Sigur glumesc, dar îi mulţumesc lui Dumnezeu că mă ţine sănătoasă. Am avut deja şi oaspeţi. A venit fiica mea cu ginerele. Mi-au adus un buchet foarte frumos de flori şi mi-au adus nişte cadouri de bucătărie aşa. Diseară voi merge cu câteva fiinţe foarte apropiate într-un local discret, unde vom ciocni o cupă de şampanie".

Inspirația e mereu alături de Zinaida Julea. Artista pregăteşte o surpriză pentru admiratorii săi:

"Voi lansa şi un cântec pentru că chiar astă noapte mi-a venit inspiraţia. Despre viaţă, un cântec aşa care ar avea o morală, cam cum e bine să trăieşti viaţa pentru că atâta timp cât eşti tânăr nu îţi pui atâtea întrebări. Eu sper să nu îi dezămăgesc şi în următorii ani pe cei care îmi îndrăgesc cântecele."

Zinaida Julea s-a născut în data de doi decembrie 1951, în satul Hîrbovăţ, raionul Anenii Noi. În anul 1968, la numai 17 ani, a devenit solistă a Orchestrei de muzică populară "Fluieraș" a Filarmonicii Naționale. În 1976 i-a fost conferit titlul de „Artist Emerit”, iar în 1985 - cel de Artist al Poporului.

În prezent, Zinaida Julea este solistă a Orchestrei municipale, condusă de frații Advahov.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu