E sărbătoare şi răsună muzica la Casa Regală! Regina Elisabeta a II-a împlinește 90 de ani

Embed:

E sărbătoare mare astăzi la Londra. Regina Elisabeta a II-a împlinește 90 de ani. Cu această ocazie, prinţul William, nepotul ei şi viitor rege, a ţinut să-i mulţumească suveranei pentru tot ceea ce a făcut pentru el. 

"Mi-am pierdut mama atunci când eram foarte mic şi din această cauză pentru mine este foarte important că am alături o persoană precum este Regina. Ea m-a sprijinit mereu şi apreciez foarte mult toate sfaturile pe care mi le dă", a spus prinţul William.

Câţiva britanici nu au mai avut răbdare şi au felicitat-o pe Regina Elisabeta a II-a încă ieri. Aceştia i-au cântat "La mulți ani" Majestăţii Sale, atunci când a efectuat o vizită la un oficiu poştal situat în apropiere de castelului Windsor.

Iar postul de televiziune BBC a realizat un documentar despre viaţa şi activitatea Reginei Elisabeta a II-a. Materialele fac parte din arhiva familiei regale, iar câteva dintre acestea au fost filmate chiar de suverană.

Britanicii şi turiştii pot admira o expoziţie de haine care au aparţinut reginei cu cea mai lungă domnie din istoria britanică, organizată la Palatul Holyrood. Colecția conţine piese vestimentare pe care le-a purtat Majestatea Sa încă din copilărie.

Oamenii o vor putea vedea în timp ce Majestatea Sa va face o plimbare prin mulţime, de la Castelul Windsor spre statuia reginei Victoria.

Acolo, suverana va inaugura o placă pe care scrie "Aleea Reginei".

Elisabeta a II-a obișnuiește să își sărbătorească aniversarea de două ori pe an.

Prima, într-un cadru privat, chiar în ziua în care s-a născut, iar cea de-a doua - în cadrul unei ceremonii oficiale, organizată într-o sâmbătă din luna iunie.

Suverana a urcat pe tron în 1952, la doar 25 de ani.  

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu