După o săptămână de la prăbușirea unei scări a blocului din Otaci, sinistrații au putut intra pentru prima dată în locuințele lor (FOTOREPORT)

Embed:

După o săptămână de la prăbușirea unei scări a blocului din Otaci, sinistrații au putut intra pentru prima dată în locuințele lor, pentru a-și lua actele şi câteva bunuri. Aceștia au fost însoțiți de salvatori și polițiști. La etajul nouă, în unul dintre apartamente, pompierii au depistat o butelie cu gaz. Pentru a evita pericolul unei deflagrații, aceasta a fost scoasă.

"Am reușit să ne luăm doar lucrurile personale."

"Am scos lucrurile personale, tot ce este necesar. Haine, încălțăminte."

Potrivit salvatorilor, au început deja pregătirile pentru demolarea blocului, dar nu se cunoaşte cât vor dura acestea.



"Practic evacuarea s-a terminat, am început lucrările în faza activă în pregătirea și demolarea blocului parțial afectat. Este o procedură de durată, este un lucru anevoios", a declarat Vitalie Vicol, șeful Serviciului pentru Situații Excepționale din Edineț.



La a opta zi de la incident, oamenii rămași fără locuință s-au adăpostit pe unde au putut. Unii au mers la rude și prieteni, alții însă au avut posibilitatea să se cazeze în căminul liceului ”Mihai Eminescu” din localitate.

Vladimir și Ludmila Ostapciuc au locuit peste 20 de ani în unul dintre apartamentele care s-a prăbuşit. După producerea nenorocirii, soții n-au reușit să salveze nimic. Acum singurul lor acoperiș este liceul unde au fost cazați.



"Condițiile sunt bune, măcar avem unde să dormim, să mâncăm, dar nu este ca acasă", a declarat Ludmila Ostapanciuc, sinistrată.



Lidia Sîrbu are 70 de ani și locuia de una singură. Acum femeia a rămas pe drumuri și se teme că situația nu se va clarifica până în toamnă.



"Avem nevoie de un ajutor cât mai curând, deoarece se apropie iarna, iar noi nu avem nimic. Cum se mai spune suntem goi și desculț”, a declarat Lidia Sîrbu, sinistrată.



Cea care a venit cu inițiativa de a adăposti sinistrații în incinta liceului, este însăși directoarea instituției. Ea spune că sunt locuri suficiente pentru toți cei care au nevoie de un acoperiș, dar aceștia vor putea sta doar până la începerea noului an școlar.

"Locuri disponibile mai avem. Acum, aici locuiesc 15 persoane, dintre acestea sunt și patru familii. Am încercat să le asigurăm familiilor câte o cameră aparte."

O mână de ajutor le-a oferit sinistraţilor și preotul din localitate. Aceasta spune că a mobilizat enoriașii pentru a colecta cât mai multe bunuri și alimente.

”Duminică la ora 12, noi vom hrăni oamenii la biserică. Aici va fi pregătit prânzul, noi deja am selectat cine se va ocupa de pregătiri și îi vom chema ca să-i hrănim.”

Amintim că o scară cu 18 apartamente a unui bloc de locuinţe din Otaci s-a prăbuşit în seara zilei de 19 iunie. Din fericie, locatarii au fost evacuaţi la timp şi, astfel, a fost evitată o tragedie. Fără un acoperiş deasupra capului au rămas şi proprietarii apartamentelor din cealaltă scară a blocului, pe care autorităţile urmează să o demoleze controlat.

De asemenea, şi locatarii blocului vecin nu se pot întoarce la casele lor, pentru că specialiştii încă nu au evaluat dacă această clădire este sigură. În total, sunt peste 100 de sinistraţi.

Lasă un comentariu