După o pauză de 10 ani, Elena Fanchini a obținut victoria la Cupa Mondială de schi alpin

Italianca Elena Fanchini s-a impus în cursa de coborâre din cadrul Cupei Mondiale de schi alpin, programată în stațiunea Cortina d’Ampezzo. Ea a obținut a doua victorie a carierei şi prima după o pauză de 10 ani.
Fanchini a fost cronometrată cu un minut, 9 secunde și 68 de sutimi, devansând-o cu 15 sutimi pe a doua clasată, Larisa Yurkiw, din Canada. Poziția a treia a fost ocupată de Viktoria Rebensburg, din Germania.
Americanca Lindsey Vonn s-a clasat pe locul zece şi a ratat şansa de a egala recordul de victorii în Cupa Mondială deţinut de Annemarie Moser-Proll. Vonn a câștigat în carieră 61 de curse, cu una mai puţin decât fosta schioare din Austria.
Tina Maze, liderul clasamentului general al sezonului, s-a clasat abia pe locul 13. Maze are 877 de puncte în clasament și este urmată de Mikaela Shiffrin, din Statele Unite, cu 605 de puncte. Anna Fenninger ocupă locul al treilea.
Sâmbătă va mai avea loc o cursă de coborâre la Cortina d’Ampezzo, iar duminică se va desfășura proba Super-G.