După ce le-a fost RESPINSĂ, veteranii războiului de pe Nistru vor depune o nouă cerere ca Igor Dodon să fie investigat pentru trădare de ţară

Embed:
Procurorii au respins cererea veteranilor războiului de la Nistru, membri ai Asociației Obșteşti "Credință Patriei", de deschidere a unui dosar penal pe numele lui Igor Dodon pentru trădare de Patrie. Veteranii nu renunţă şi vor depune o nouă solicitare la procuratură. Dacă va fi din nou respinsă, membrii Asociaţiei vor căuta dreptate în instanţele internaţionale.

Demersul a fost iniţiat în 9 iunie, după ce în presă au apărut imagini în care şeful statului încearcă să determine reprezentanții PDM să întreprindă un șir de acțiuni anticonstituționale, printre care semnarea unui acord privind federalizarea ţării. Răspunsul procurorilor PCCOCS, expediat în data de 12 iulie, e neconvingător, spune preşedintele Asociaţiei Obșteşti, "Credință Patriei", Ghenadie Cosovan.

"Nu au fost înaintate expertizele necesare de stabilire a autenticității acestor înregistrări, nu au fost audiaţi martori, nu au fost făcute alte acţiuni importante care sunt necesare pentru societate şi pentru cauza penală", a menţionat Ghenadie Cosovan, preşedintele Asociația Obștească "Credință Patriei".

Procurorii au solicitat ca răspunsul lor să nu fie făcut public, invocând datele cu caracter personal din scrisoare. Veteranii se vor consulta cu avocaţii pentru stabilirea următorilor paşi.

Nu este prima învinuire de trădare de Patrie la adresa lui Igor Dodon. În august 2017, actualul premier şi coleg de coaliţie, Maia Sandu îl ameninţa pe şeful statului cu o plângere penală.

"Cetăţeanul Igor Dodon se identifică deschis cu interesele Federaţiei Ruse, în loc să promoveze interesele naţionale ale Moldovei. Foloseşte finanţare obscură din afara ţării, din off-shoruri. Pentru coruperea oamenilor, pentru finanțarea propagandei străine pe teritoriul Republicii Moldova, fapte care contravin categoric legislaţiei Republicii Moldova și interesului național", a precizat Maia Sandu.

Şi atunci cererea a fost respinsă de procurori. Deputatul PAS Sergiu Litvinenco a reprezentat interesele PAS în acest caz. El a evitat să comenteze decizia procurorilor.

"Luaţi sesizarea, luaţi răspunsul procuraturii lui Harunjen legat de această urmărire. De ce sunteţi obraznică? Sunteţi foarte obraznică. V-am răspuns la întrebare. Am depus atunci, am prezentat considerentele. Puteţi să luaţi de acolo", a subliniat Sergiu Litvinenco, deputat PAS.

În adresarea reprezentanţilor PAS din 2017, se mai menţionează că, prin acțiunile sale ca președinte, Igor Dodon pune în pericol independența și suveranitatea Republicii Moldova. Maia Sandu era revoltată de participarea lui Dodon la festivitățile organizate cu prilejul constituirii Republicii Găgăuze, felicitarea la adresa lui Vadim Krasnoseliski pentru victoria în cadrul "scrutinului prezidențial" din regiunea transnistreană, dar și de mai multe declarații, precum necesitatea demiterii din funcții publice a persoanelor cu dublă cetățenie.

Lasă un comentariu