După ce a majorat taxele pentru HoReCa, Dodon le cere oamenilor de afaceri să investească în servicii hoteliere (VIDEO)

Embed:

Şeful statului Igor Dodon vine cu un mesaj către mediul de afaceri din Republica Moldova: "investiţi în servicii hoteliere, deoarece acest sector se va dezvolta". Declaraţia a fost făcută în cadrul şedinţei Consiliului Economic moldo-rus, care se petrece în aceste zile la Chişinău. 

"Dacă vom putea majora măcar de două sau trei ori numărul de turişti... dar eu cred că un milion de turişti ruşi pentru noi nu e o problemă, iar un milion de turişti schimbă esenţial tot ce ţine de structura economiei moldoveneşti.  

Vreau să vin cu un mesaj pentru mediul de afaceri din ţara noastră, nu avem resurse pentru a deservi mai mult de 400-500 de mii de turişti pe an. O să deschid nişte paranteze, nu am avut unde caza oaspeţii din Federaţai Rusă.Din această cauză vreau să vă sugerez să investiţi, deoarece sectorul hotelier va creşte, asta o înţeleg toţi", a declarat Dodon. 

PUBLIKA.MD aminteşte că Alianţa ACUM - PSRM a majorat cota TVA pentru livrările efectuate de către agenții economici ce desfășoară activitate de întreprinzător în domeniul HoReCa (hotele, restaurante și cafenele) de la 10% până la 20%. Decizia guvernării a stârnit un val de critici din partea mediului de afaceri, care au protestat. Vocea oamenilor nu a fost auzită nici de şeful statului Igor Dodon, care a promulgat documentul. 

CITEŞTE ŞI: Igor Dodon a semnat pentru aplicarea cotei TVA de 20% în domeniul HoReCa

Lasă un comentariu