După ce a evoluat 8 ani la Bayern Munchen, Rafinha a revenit în Brazilia

Fotbalistul în vârstă de 33 de ani a semnat cu clubul Flamengo un contract valabil până în 2021. Rafinha, care joacă pe poziţia de fundaş dreapta, a bifat 266 de meciuri în tricoul lui Bayern Munchen, în care a marcat 6 goluri şi a dat 29 de pase decisive.

Brazilianul a cucerit cu "bavarezii" 16 trofee, printre care 6 titluri în Bundesliga şi unul în Liga Campionilor.

Anterior, Rafinha a mai jucat în Europa pentru formaţiile Genoa şi Schalke 04, iar prima lui echipă a fost Coritiba, din liga superioară braziliană, la care şi-a început cariera în anul 2002. Pentru naţionala Braziliei, Rafinha a jucat 4 meciuri.

Lasă un comentariu