După calificarea în turul trei preliminar din Liga Campionilor, Milsami a semnat cu Igor Banovic

Embed:

După ce s-a calificat în turul trei preliminar din Liga Campionilor, Milsami a făcut şi prima achiziţie. Cu gruparea din Orhei a semnat mijlocaşul ofensiv din Croaţia, Igor Banovic.

Înaintea dublei manşe cu Skenderbeu din turul trei preliminar al Ligii Campionilor, Milsami se confruntă cu probleme de lot. Cornel Gheţi şi Romeo Surdu nu vor putea evolua în prima manşă împotriva echipei albaneze, pentru că sunt accidentaţi, iar Andrei Cojocari va rata partida de la Chişinău, deoarece este suspendat.

Astfel, Milsami a început deja să transfere jucători. Prima achiziţie este croatul, Igor Banovic, iar în timpul apropiat gruparea din Orhei va mai aduce un atacant din Muntenegru.

"Avem o bancă scurtă, dar peste câteva zile vom semna cu doi jucători, un mijlocaş central şi un atacant şi vom avea de unde găsi rezerve", a declarat antrenorul Milsami Orhei, Iurie Osipenco. 

În vârstă de 28 de ani, Igor Banovic a evoluat în ultimele două sezoane la echipa NK Zadar din campionatul Croaţiei. La finalul sezonului trecut, această grupare a retrogradat în a doua ligă.

Igor Banovic este cotat pe piaţa transferurilor la 300.000 de euro.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu