Dumitru Matcovschi decorat cu "Meritul Cultural" de Traian Băsescu

Preşedintele României, Traian Băsescu, l-a decorat, astăzi, pe scriitorul moldovean Dumitru Matcovschi cu Ordinul "Meritul Cultural" în grad de Mare Ofiţer categoria A "Literatură". Distincţia a venit din partea liderului de la Cotroceni la propunerea Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.

În Decretul semnat de şeful statului roman se arată ca scriitorul Dumitru Matcovschi a fost decorat "în semn de înaltă apreciere pentru abnegaţia şi perseverenţa cu care au promovat valorile naţionale şi culturale ale României, militând pentru respectarea drepturilor comunităţilor româneşti din afara hotarelor ţării şi contribuind la strângerea legăturilor dintre românii de pretutindeni".

Dumitru Matcovschi a debutat în anul 1963, cu placheta de versuri "Maci în Rouă". Scriitorul cade victima regimului totalitar cinci ani mai târziu, când volumul său de versuri "Descântece de alb şi negru" este interzis de cenzura sovietică, fiind considerat subversiv.

Poetul continuă, însă, lupta pentru limba română, iar în anul 1988, în calitatea sa de redactor-şef al revistei "Nistru", devenită, ulterior "Basarabia", are curajul să publice istoricul articol "Veşmântul fiinţei noastre" de Valentin Mândâcanu care a aprins flacăra conştiinţei naţionale în lupta pentru alfabetul latin. În revista "Basarabia" condusă de poetul Dumitru Matcovschi a văzut lumina tiparului şi Sfânta Scriptură în alfabet latin, sau "Doina" lui Mihai Eminescu.

Opera poetului cuprinde peste 50 de volume de poezii, proză şi dramaturgie, inclusiv în limbile rusă şi lituaniană. Multe dintre versurile sale sunt astăzi cântate, fiind puse pe note de mai mulţi compozitori printre care regretaţii soţi  Doina şi Ion Aldea Teodorovici, Eugen Doga, Mihai Dolgan, Mircea Oţel sau Constantin Rusnac.

În plin avânt al mişcării de eliberare naţională, la 17 mai 1989, Dumitru Matcovschi suferă un accident tragic în urma căruia scapă cu viaţă în mod miraculos după şase luni de comă, urmate de peste 20 de intervenţii chirurgicale. Deşi marcat de acea întâmplare, Dumitru Matcovschi îşi continuă activitatea, opera sa constituind una dintre cele mai valoroase moşteniri lăsate literaturii române din toate timpurile. Astăzi, liceul din localitate în care s-a născut Matcovschi natală a poetului, Vadul-Raşcov, îi poartă numele.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu