Dumitru Diacov: Orice opoziție și orice proteste ar fi bine să se petreacă în cadrul legii și în cadrul normelor constituționale și democratice

În cadrul unui interviu acordat portalului TRIBUNA, președintele de onoare al Partidului Democrat din Moldova (PDM), Dumitru Diacov a vorbit despre concluziile ce pot fi făcute despre modul în care a început noul sezon politic, cum califică protestul opoziţiei pro-europene, dar și al socialiștilor, ce şanse crede că sunt ca iniţiativa PDM de a introduce în Constituţie integrarea europeană ca prioritate naţională să fie transpusă în fapt, dar și despre alte aspecte importante.

Cât despre opoziţia pro-europeană, Dumitru Diacov crede că: Orice opoziție și orice proteste ar fi bine să se petreacă în cadrul legii.

"Orice opoziție și orice proteste ar fi bine să se petreacă în cadrul legii și în cadrul normelor constituționale și democratice și atunci sigur că puterea este obligată să urmărească cu atenție,  să facă concluzii și să corecteze din propriile decizii și mișcări. Altminteri se întâmplă așa că partidele care astăzi sunt extra-parlamentare mâine pot să fie parlamentare. Deci, guvernarea este obligată să urmărească cu atenție aceste procese, inclusiv critica care vine și de la partidele din stânga și de la cele din dreapta și să face concluziile respective, ca opoziția să aibă mai puține argumente în dialog cu populația, dar și argumentele guvernării să fie concludente, relevante pentru alegători. Asta e competiție politică, competiție cu elemente de proteste, mitinguri, gălăgie. RM prin asta se deosebește, prin randamentul populației, zona în care noi trăim, caracterul balcanic într-un fel al populaţiei și al partidelor politice", a comunicat îm cadrul unui interviu, Preşedintele de onoare al PDM, Dumitru Diacov.

 

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu