Duma rusă a recunoscut, vineri, că Iosif Stalin a ordonat masacrul ofiţerilor polonezi, la Katyn

Embed:

Duma de Stat a Federaţiei Ruse a căzut de acord, vineri, asupra unei declaraţii "istorice", prin care a recunoscut că dictatorul sovietic, Iosif Stalin, "a ordonat, personal," masacrarea ofiţerilor polonezi la Katyn, în timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Polonia a salutat declaraţia Moscovei, care intervine cu doar o săptămână înainte de vizita, la Varşovia, a preşedintelui rus Dmitri Medvedev.

Parlamentarii ruşi au luat această decizie în contextul informaţiilor, potrivit cărora preşedintele Medvedev ar intenţiona să lanseze o nouă campanie de "destalinizare", care să dezvăluie crimele comise în perioada regimului lui Stalin. Documentul adoptat de Duma rusă suţine că istoria nu mai poate fi ignorată şi că a sosit timpul să se renunţe la miturile din perioada "propagandei sovietice oficiale".

Duma rusă a adoptat această Declaraţie istorică, după mai mulţi ani, în care oficialii ruşi s-au ferit să recunoască faptul că Stalin şi conducerea URSS au ordonat asasinarea a circa 22 de mii de ofiţeri polonezi, în 1940. Aceştia au fost capturaţi, după ce URSS şi Germania nazistă încheiaseră o înţelegere, prin care, în 1939, au invadat Polonia.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu