Dublul omor din str. Trandafirilor: Ucigaşul celor doi prieteni găsiţi înjunghiaţi mortal într-un apartament şi-a aflat sentinţa

Individul care în luna septembrie a ucis cu sânge rece doi prieteni a fost condamnat la 20 de ani de puşcărie. Procurorii însă consideră sentinţa sentinţa prea blândă şi au anunţat că o vor contesta.

Dublul omor a avut în noaptea de 2 septembrie 2018 într-un bloc de pe strada Trandafirilor, din sectorul Botanica. Unul dintre bărbați a fost înjunghiat în piept, iar altul a fost găsit cu gâtul tăiat.

CITEŞTE ŞI: DUBLUL OMOR din sectorul Botanica: A fost identificat și reținut suspectul care i-ar fi ucis pe cei doi prieteni

Potrivit probatoriului, inculpatul şi victimele făcuse cunoştinţă în ajun, la o discotecă din Capitală, după care au mers împreună acasă la una dintre victime.

Profitând de faptul că bărbaţii au adormit sub influenţa alcoolului, inculpatul de 20 de ani i-a înjunghiat mortal, după care a sustras din apartament bunuri estimate la peste 37.000 de lei, părăsind ulterior locul faptei.

CITEŞTE ŞI: CRIMĂ TERIFIANTĂ în sectorul Botanica. Doi prieteni, găsiţi înjunghiaţi mortal într-un apartament

Oamenii legii au fost alertați de mama uneia dintre victime, atunci când a ajuns acasă, după ce plecase de sâmbătă să doarmă la o prietenă de-a sa.

Inculpatul a fost reţinut la scurt timp, iar până la condamnare s-a aflat în arest.

Ucigaşul mai este vizat în alte patru cauze penale pentru comiterea mai multor tâlhării şi jafuri.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu