Drumuri mai bune şi la Orhei. În satele Jora de Mijloc şi Jora de Sus a fost asfaltat şi reabilitate trotuarele

Embed:
Locuitorii din încă două sate din raionul Orhei vor avea străzi mai bune. Drumarii lucrează de zor în localităţile Jora de Mijloc şi Jora de Sus. Lucrările fac parte din programul naţional "Drumuri bune pentru Moldova", lansat la iniţiativa Guvernului.

În satul Jora de Mijloc au fost reparaţi 800 de metri de drum şi au fost reabilitate trotuarele. Oamenii se bucură că drumarii au ajuns şi în localitatea lor.

"Erau urâte, era glod, murdărie. Copii când se duceau la şcoala erau nevoiţi să meargă pe drumul principal, dar acolo trec maşini, putea să se întâmple ceva. "

"Până acum erau foarte multe gropi, acum e destul de bine. Înainte le cârpeau, le cârpeau şi după ninsori şi ploi erau la loc. Era incomod, se trezea şi copilul de la mersul pe acest drum."

"Îs zeci de ani de când nu s-au reparat, de când era sovhozul. Atunci s-o reparat primat dată şi iaca abia acum. Şi mămicile cu cărucior nu puteau merge pe aici, acum merg fără frică."

Pentru reparaţia drumului şi a trotuarelor din satul Jora de Mijloc s-au cheltuit 1,5 milioane de lei. Şi în localitatea vecină, Jora de Sus, lucrările de reabilitare a unui drum sunt în toi. Muncitorii spun că până diseară vor termina totul.

" Se execută acum lucrări de pregătire şi de finisare a şoselei. La moment aplicăm un strat de egalizare după care vom mai aplica un strat pentru a finaliza complet repararea acestui drum regional", a spus Veniamin Macari, reprezentat companie de construcţie satul Jora de Sus, Orhei.

"Bodaproste, că fac foarte frumos. Că aici erau nişte gropi, era foarte rău. "

" E tare bine că le fac, dacă mi-ar mai face şi gardul. Erau gropi, era totul mâncat aici"

În total, în raionul Orhei vor fi reparate drumuri din 66 de localităţi. Programul "Drumuri bune pentru Moldova" a fost propus de liderul PDM, Vlad Plahotniuc şi prevede reabilitarea a aproximativ 1200 km de drum. Suma totală a investițiilor va fi de 1,6 miliarde de lei, bani alocaţi din Fondul Rutier şi bugetul de stat.
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu