DRUMURI MAI BUNE ÎN SATE! 313 kilometri de drum din cei 1200 planificaţi au fost REPARAŢI (FOTOREPORT)

Programul Drumuri bune pentru Moldova a ajuns în peste 25 la sută din localităţi. 313 km de drum din cei 1200 planificați au fost reabilitați, iar pe alți 222 se lucrează. Locuitorii din satul Lalova, raionul Rezina, susţin că după finalizarea lucrărilor, o porţiune de drum care duce spre primărie, casa de cultură şi şcoală, care a fost reabilitată capitală, este de nerecunoscut.

"Voi să aveţi aşa drum lângă poarta voastră, nu aţi fi mulţimiţi. Aşa şi noi mulţumim."

Lucrările au costat un milion şi jumătate de lei şi au fost finalizate la începutul săptămânii.

"Da tot timpul lăsa de dorit. Aici e pantă, şi tot timpul se spăla. Acum e variantă ideală pentru Lalova. Şi e pentru prima dată ceva construit capital", a spus Mihai Gotornicean, primarul comunei Lalova. 

Şi locuitorii din satul Horodişte aşteaptă cu nerăbdare ca drumul care leagă localitatea de o şosea regională să fie dat în exploatare. Costul lucrărilor se ridică la 1,7 mil. lei.

"Garanţie de 10 ani, da el mai mult o să ţină".

Până acum, drumul le dădea mari bătăi de cap şoferilor. În urma ploilor,devenea aproape impracticabil, pietrişul era spălat, iar pe alocuri se formau gropi imense.

"Era cu totul mai altfel, era cam greu de mers, borţi. Acum e foarte bun".

"Făceai hodovaia în tot anul. Da amuia badaproste."

În raionul Rezina vor fi reparaţi 27 de kilometri de drum din 36 de localităţi, iar valoarea investiţiilor se ridică la peste 55 de milioane de lei.

"Proiectul Drumuri bune, este o susţinere enorm de mare pentru fiecare localitate, şi asta este foarte apreciat de locuitorii din toate localităţile din raionul Rezina", a spus Elena Graur, preşedintele raionului Rezina.

Programul guvernamental e în plină desfăşurare şi în raionul Orhei. Aici au fost reabilitate deja drumurile în 35 de sate, iar alte patru - lucrările sunt în plină desfăşurare.

"Vor fi investite circa 66 de milioane de lei. În total prin intermediul tuturor programelor vor fi reparate capital sau construite circa 100 de kilometri de drum", a spus Tudor Golub, preşedintele raionului Orhei.

Proiectul Drumuri bune pentru Moldova a fost lansat la iniţiativa liderului PDM. Costul total al acestuia ajunge la 1,6 miliarde de lei.
loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu