DRUMURI BUNE LA PORUMBREI. Costul lucrărilor este estimat la 2,5 milioane de lei

Embed:

Locuitorii din satul Porumbrei, Cimişlia, au acum cel mai modern drum din tot raionul. O porţiune de 500 de metri a fost renovată capital.

Strada, care are acum trotuar şi bordură, a fost reparată în cadrul Programului "Drumuri Bune 1", iar costul lucrărilor este de două milioane şi jumătate de lei. Cei mai mulţumiţi de proiect sunt, evident, localnicii.

"Era un dezastru, cel mai rău drum din Porumbrei era aici, toată apa din deal venea toată pe acest drum, dar acum în Porumbrei acesta e primul drum cu trotuar şi cu bardiure Destul de bine, ca în Europa."

"Cu căruciorul, chiar copiii se joacă pe el. Foarte bine, chiar suntem mulţumiţi de lucrările ce s-au făcut."

"Nici nu se discută, copiii când erau mici îi duceam în spate la grădiniță până la traseu. Dar acum mulțumim lui Dumnezeu, e bine"

"Era foarte glod, copiii când ieşeau să plece la şcoală îi încălţam în pachete chiar. Unicii suntem cred că din acest sat care am beneficiat de aşa drum de aşa proiect cu trotuare, frumos, vin copiii, se joacă cu bicicletele"

La inaugurare a venit şi deputatul democrat, Ghenadie Buza, dar şi mai mulţi reprezentanţi ai autorităţilor locale.

"Noi ne bucurăm foarte mult şi datorită „Drumuri bune 1” lansat de PDM avem marea bucurie în sufletul nostru de a merge pe un drum frumos , naţional , drept., construit după toate cerinţele europene", a spus IOANA STOICA, primarul comunei Porumbrei.

"Următorul proiect din localitatea respectivă este un proiect pentru două drumuri adiacente acestui drum , un proiect care va costa 3, 2 milioane de lei şi consider că în foarte scurt timp vor avea loc licitaţile", a spus GHENADIE BUZA, deputat PDM.

În satul Porumbrei, raionul Cimişlia, locuiesc în jur de trei mii de oameni. În 2018 prin programul național "Drumuri bune" au fost reabilitaţi 1.600 de kilometri de drum, iar investiţiile au depăşit 1,6 miliarde de lei. Programul a fost lansat de Guvern, la iniţiativa preşedintelui Partidului Democrat din Moldova, Vlad Plahotniuc. În acest an, în cadrul programului vor fi reparați cu o mie de kilometri de drum mai mult decât în 2018.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu