Drumul care leagă satele Cobusca Nouă şi Cobusca Veche, plin de gropi

Embed:

Drumul care leagă satele Cobusca Nouă şi Cobusca Veche din raionul Anenii Noi pune la grea încercare localnicii. Acesta este plin de gropi, iar autorităţile nu ştiu când va fi reparat. Porţiunea urma să fie reparată în cadrul Programului Drumuri Bune 2, doar că acesta ar fi fost suspendat de actuala guvernare.

Gheorghe Ciur conduce un autobuz de pasageri pe linia Chişinău - Floreşti de mai bine de 30 de ani. El parcurge zilnic traseul dintre Cobusca Nouă şi Cobusca Veche, iar din cauza stării deplorabile a drumului este nevoit să repare des maşina.

"Drumul este foarte rău. Este foarte greu de mers. Stricăm tehnica, praf. Oamenii nu se văd unul pe altul. Piesele sunt foarte scumpe, sunt toate în euro", a spus şoferul, Gheorghe Ciur.

Cei câţiva kilometri de drum testează la greu şi nervii altor şoferi.

"Se strică maşinile. Numai în reparaţii. Este greu de mers. Dezbate tot şi în tine şi în maşini. În toată ziua să mergi atâţia kilometri, îţi dezbate tot. Ajungi acasă cu picioarele umflate."

"Foarte rău. Este imposibil de mers. Maşinile trebuie reparate şi costă mult."

Oamenii din cele două localităţi sunt nemulţumiţi de starea drumului pe care unii trebuie să îl parcurgă zilnic.

"Se strică tehnica, pe noi ne distruge. Este straşnic. Sunt oameni care se duc şi vin zilnic şi e straşnic."

"Dacă mergi o săptămână la rând, poţi să rămâi şi fără dinţi."

Primarul satului Cobusca Nouă spune că nu poate interveni deoarece porţiunea este în gestiunea Administraţiei de Stat a Drumurilor.

"Este o problemă de 20, 30 de ani. Urma anul acesta să fie asfaltată porţiunea de şapte kilometri până în Cobusca Nouă, dar deocamdată o hotărâre oficială nu a fost luată", a spus primarul satului Cobusca Nouă, Andrian Drăguţan.

Ion Drucec, vicedirectorul Administraţiei de Stat a Drumurilor a declarat că în septembrie urmează să fie luată o decizie privind reabilitarea acestei porţiuni de drum. În localităţile Cobusca Nouă şi Cobusca Veche din raionul Anenii Noi trăiesc 3700 de oameni.

Fracţiunea parlamentară a Partidului Democrat din Moldova a solicitat de mai multe ori audierea ministrului Economiei şi Infrastructurii, Vadim Brînzan, pentru a prezenta care este etapa actuală de implementare a Programului "Drumuri Bune". Potrivit democraţilor, în plină vară, proiectul a fost suspendat.

În cadrul acestuia, în 2019 urmau să fie reaparaţi aproximativ 2600 kilometri de drum. În acest scop, a fost prevăzut un buget de peste 2,7 miliarde de lei.

În 2018, în cadrul primei etape a programului, au fost reabilitaţi 1600 de kilometri, iar investiţiile au depăşit 1,6 miliarde de lei. Proiectul a fost lansat de Guvernul Filip, la iniţiativa preşedintelui de atunci al Partidului Democrat din Moldova, Vlad Plahotniuc.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu