Drumul care leagă porţile oraşului de Aeroport va fi iluminat până la sfârşitul anului

Embed:

Drumul care duce de la porţile oraşului spre Aeroportul Internaţional Chişinău ar putea fi iluminat până la sfârşitul anului. Autorităţile locale anunţă că proiectul tehnic a fost deja elaborat, iar investiţia va costa bugetul municipal cel puţin 11 milioane de lei.

Deşi aspiră la titlul de capitală a unei ţări europene, Chişinăul este departe de oraşe precum Paris, Viena sau chiar Bucureşti ori Sofia. Dovadă este şi faptul că străinii care vin în Moldova pentru prima dată cu avionul sunt întâmpinaţi de o şosea cufundată în beznă.

Locuitorii Capitalei spun că iluminarea drumului este mai mult decât necesară.

"Uneori nici cotiturile nu se văd. Poţi să ajungi şi pe bordură şi într-o groapă. Orice se poate întâmpla", a spus un bărbat.

"Pe unele străzi sau intersecţii este complicat. Poţi să păţeşti multe, poţi pe un pieton să-l loveşti", a spus un alt bărbat.

"Dacă arde lumina la maşină nu este o problemă, dar uneori poţi să dai peste gropi", a spus un şofer.

Potrivit autorităţilor Capitalei, în câteva săptămâni va fi anunţată licitaţia, iar în toamnă ar putea începe lucrările de construcţie şi instalare a iluminatului stradal.

"Se prevede un nou concept de iluminare a bulevardului Dacia în general, e vorba de tehnologia nouă LED a unei porţiuni de drum foarte importante, atât pentru Chişinău, cât şi pentru Republica Moldova în general. Proiectul tehnic a fost definitivat. Acum se află la expertizare", a declarat şeful Direcţiei Relaţii Publice Primăria Capitalei, Vadim Brânzaniuc.

Porţiunea respectivă de drum, ce măsoară şase kiliometri, nu a fost iluminată niciodată.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu