Drumarii au început PLOMBAREA GROPILOR cu asfalt rece. Materialul folosit în acest an, MAI REZISTENT

Embed:

Veste bună de la Primărie. Drumarii au început plombarea gropilor din Capitală, care s-au înmulţit peste măsură după ninsorile de la început de an. În această noapte, ei au intervenit pe mai multe străzi din sectoarele Centru și Botanica, iar dimineaţa, lucrările au continuat și pe alte artere. Responsabilii dau asigurări că anul acesta vor folosi material mai rezistent şi nu rumeguş din asfalt, aşa cum se utiliza în anii precedenţi.

Întreprinderea Exdrupo a pregătit 100 de tone de asfalt rece pentru lucrări.

"La moment lucrează cinci lucrători. Primul cu suflanta, funcția lui este ca să curețe groapa cât mai bine de apă. După, merg băieții cu asfaltul rece. Din spate, merg cei cu compactarea."

Primarul interimar al Capitalei, Ruslan Codreanu, spune că riscul de deteriorare a plombei noi este de 30 la sută, în funcţie de diferenţa de temperatură şi de trafic. Costurile lucrărilor sunt de 400 de lei pe un metru pătrat.

"Rumeguşul se toarnă în groapă şi imediat ce trece maşina este descoperită gaura. Anul asta se lucrează cu asfalt rece ceea ce permite normelor şi se lipeşte de groapă, deci nu este rumeguş. E altă tehnologie şi ne permite să lucrăm şi la minus cinci grade", a afirmat Ruslan Codreanu, primar interimar al Capitalei

Responsabilii spun că intervenţiile se vor face preponderent noaptea, pentru a nu îngreuna traficul. Lucrările de cârpire a găurilor cu asfalt rece se vor încheia odată cu încălzirea vremii. Atunci, muncitorii vor începe reparaţiile cu asfalt obişnuit.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu