Drum nereparat de 15 ani în Capitală: Oamenii dau vina pe autorităţi

Embed:

Singurul drum de acces într-un cartier din sectorul Ciocana al Capitalei nu a fost reparat de peste 15 ani. Oamenii spun că s-au adresat în repetate rânduri autorităţilor să le rezolve problema, însă fără nici un rezultat.

E greu de stabilit ce se află într-o stare mai proastă - drumul sau trotuarul. Locuitorii din preajmă spun că acest drum nu a fost reparat de mai bine de 15 ani, iar autorităţile nu se grăbesc să ia nicio măsură.

"Ne deranjează. În primul rând pentru sănătate, că e dăunător, e praf", se plânge o femeie. Iar alta spune că taximetriştii ocolesc această regiune.

Şoferii susţin că din cauza drumului cu găuri, se deplasează foarte greu. Ei mai adaugă că deşi la alegerile din 2007, li s-a promis că şoseaua va fi reparată, lucrurile nu s-au schimbat.

Oamenii spun că cel mai greu este atunci când plouă, deoarece drumul devine impracticabil. Responsabilii de la Primărie nu au fost de găsit pentru a comenta situaţia creată.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu