Drapelul de Stat, onorat la Ialoveni. "Este o mândrie, un simbol important pentru ţară" (VIDEO)

Embed:

Ziua Drapelului a fost sărbătorită atât în municipiul Chișinău, cât și în centrele raionale. Autoritățile locale din țară au arborat mai multe drapele pe edificiile administrative, iar locuitorii au primit stegulețe tricolor. Acțiunile au fost organizate de către reprezentanții Partidului Democrat din Moldova. 

Principalul tricolor de la Ialoveni a fost arborat într-o atmosferă festivă.

"Pentru mine ca funcţionar public sau ca funcţionar cu demnitate această sărbătoare este importantă pentru că aceasta este mesajul pe care îl dăm în societate să ne iubim ţara, să ne iubim Patria, să respectăm strămoşii noştri care au luptat pentru acest pământ", a spus președintele raionului Ialoveni, Lilian Popescu. 

"Am arborat drapelul Republicii Moldova, tricolorul nostru, care a fost adus în viaţa oamenilor prin sânge, prin lupte pentru un viitor mai bun, pentru un viitor al copiilor noştri, pentru un viitor al nepoţilor noştri, pentru neamul nostru românesc", a declarat primarul oraşului Ialoveni, Gheorghe Caracuian. 

Oamenii spun că drapelul naţional este o mândrie pentru naţiune:

"Este un simbol de mândrie, fără întrebări, un simbol important pentru ţara noastră că într-adevăr am câştigat idependenţa prin anii ceea şi ne mândrim că am câştigat-o."

"Este simbolul ţării noatre, mulţumim lui Vieru că l-a adus şi lui Teodorovici că-l cântă foarte frumos."

La Chișinău, dar și în mai multe centre raionale din țară, tinerii democrați au felicitat trecătorii cu ziua drapelului și le-au împărțit stegulețe tricolor.

"Tineretul democrat astăzi organizează o campanie de distribuire a drapelului Republicii Moldova. Deoarece astăzi este ziua națională a drapelului de stat și noi vrem să promovăm simbolurile naționale", a declarat vicepreședintele Tineretului Democrat din municipiul Chișinău, Radu Cherdivară. 

La rândul lor, oamenii au mulțumit pentru atenție și au demonstrat că știu semnificația tricolorului:

"Desigur, cum drapelul să nu aibă semnificație pentru noi?! În primul rând, culorile deschise care ne descriu pe noi, poporul moldovenesc."

"Simbol național. Albastru- culoarea cerului și păcii, galben- a soarelui, și roșu cred că sângele străbunilor vărsat pentru țară."

De ziua Drapelului Naţional, tricolorul a fost arborat în toate centrele raionale din ţară.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu