Douăzeci și trei de state membre ale Uniunii Europene au făcut primul pas către crearea unei UNIUNI A APĂRĂRII

Douăzeci și trei de state membre ale Uniunii Europene s-au angajat luni, la Bruxelles, față de o cooperare extinsă în domeniul securității, punând bazele unei așa-numite uniuni a apărării europene, scrie Agerpres.ro.

Miniștrii afacerilor externe și ai apărării din 23 de țări membre au semnat o notificare a intenției lor de a crea Cooperarea Structurată Permanentă (PESCO), inițiativă care le permite țărilor să coopereze mai strâns cu privire la consolidarea capacității militare.

După semnarea notificării, o decizie finală de lansare a 'uniunii apărării' este așteptată la Consiliul European de iarnă, din luna decembrie. Participarea la această inițiativă este voluntară pentru statele UE.

Irlanda, Portugalia și Malta sunt încă în proces de luare a deciziei de aderare sau nu la acest proiect, în timp ce este de așteptat ca Danemarca și Marea Britanie, care au un statut special de opt-out, să nu participe. Londra a încercat constant să blocheze cooperarea europeană în domeniul apărării, de teamă că acest lucru ar putea duce la crearea unei armate a UE.

Uniunea Europeană subliniază că PESCO este complementară cu NATO, organizație din care fac parte 22 dintre cele 28 de state membre ale UE.

Potrivit Reuters, propunerile referitoare la PESCO includ un comandament medical european și o rețea de centre logistice în Europa, crearea unui centru european de reacție la crize și pregătiri comune ale ofițerilor militari.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu

EMISIUNI PUBLIKA »