Două universităţi din ţara noastră, în topul mondial al celor mai performante universități pentru anul 2019

Două universităţi din Republica Moldova se regăsesc în top 25 al celor mai performante instituţii de învăţământ superior din lume, realizat de U-Multirank. Este vorba despre Universitatea Tehnică, care se situează pe locul trei în clasamentul mondial şi Universitatea de Stat, care ocupă locul 17, cu trei poziţii în avans faţă de 2018.

Spre deosebire de USM, UTM nu s-a regăsit anul trecut în top.

Indicele de performanţă se referă la gradul în care activitatea de cercetare a universității este conectată la rețelele internaționale. În top, universitățile sunt clasate în ordinea descrescătoare a scorului indicatorului. Platforma U-Multirank a fost dezvoltată în cadrul programului Erasmus+ al Uniunii Europene și este implementat de un consorțiu independent condus de Centrul pentru Învățământul Superior din Germania şi analizează performanţa a peste 1700 de universităţi din 96 de ţări din lume. 

 

 

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu