Două turiste, găsite moarte într-un hotel, după ce ar fi luat de la farmacie medicamente fără prescripție

Două turiste au fost găsite moarte în camera lor de la un hotel din Cambodgia. Tinerele Jade Seymor (22 de ani) și Abbey Gail Amisola (27 de ani) și-ar fi pierdut viața, după ce s-a simțit rău și au luat medicamente fără prescripție de la o farmacie, relatează Daily Mail, citează libertatea.ro.

Cele două tinere se cunoscuseră în urmă cu mai bine de un an, după ce s-au întâlnit în Bali. Au devenit prietene, chiar dacă una locuia în Marea Britanie, iar cealaltă în Canada. Pasiunea lor pentru călătorii le-a făcut să se întâlnească în Cambodgia, unde au vizitat mai multe orașe. În orașul Kampot, cele două tinere și-au găsit sfârșitul. Ar fi suferit o intoxicație alimentară, iar cum starea lor de sănătate nu se îmbunătățea deloc, au decis să meargă la o farmacie.

"Fiica mea îmi spusese că nu se simte bine și că s-ar putea să ia un medicament. Au decis apoi să se culce, însă nu s-au mai trezit. Au fost găsite apoi de un angajat al hotelului", a spus mama lui Natalie.

Acesta a chemat imediat o ambulanță, însă cele două tinere nu au putut să fie salvate. Cauza morții urmează să fie stabilită cu exactitate, însă se pare că acestea ar fi suferit de diaree și ar fi vomat foarte mult.

"Suntem complet șocați de moartea acestor două tinere. Se pare că erau prietene apropiate, care călătoreau împreună. Au ajuns aici împreună și au ieșit doar împreună. (…) Unul dintre angajați le-a văzut în timpul nopții și le-a întrebat dacă vor să mănânce la restaurant, iar ele au spus că nu. Aveau multă apă în cameră…", a spus un reprezentant al hostelului.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu

EMISIUNI PUBLIKA »