Două tentative de contrabandă cu ţigări, prevenite de vameşi în weekend

Două tentative de contrabandă cu ţigări au fost prevenite de vameşi în ultimele două zile. 

În primul caz la ieșirea din țară prin postul vamal Costești, vameșii au decupat roata de rezervă a
unui autoturism, după ce patrupedul Vămii a semnalizat prezența unor obiecte suspecte în pneul acesteia.

Angajații vamali au depistat 2.000 de țigarete marca "Plugarul", care aparțineau şoferului, o locuitoare a oraşului Costești, în vârstă de 39 de ani.

Celelalte 6.000 de țigarete nedeclarate au fost reținute ieri pe aeroportul din Capitală. Bunurile erau disimulate în valiza unui pasager al cursei Chișinău-Londra.

Loturile au fost confiscate.

Cele două persoane sunt cercetate pentru tentativa de trecere peste frontiera vamală a bunurilor nedeclarate, încălcare care se sancționează cu amendă în sumă de până la 4.500 lei.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu