Dosarul Tomograf: Cinci din cei șase medici corupţi au fost plasați în izolator

Embed:

Şeful secţiei de Radiologie a Centrului de Diagnosticare din Capitală, Silviu Condrea, vizat în dosarul "Tomograf", a primit 30 de zile de arest preventiv. Şi alţi patru medici bănuiţi în acest caz îşi vor petrece următoarele săptămâni după gratii, iar unul va sta în arest la domiciliu. Unul dintre bănuiţi a fost eliberat, întrucât a colaborat cu anchetatorii. Toţi şapte sunt acuzaţi că luau bani ilegal de la pacienţi printr-o schemă de corupţie bine pusă la punct.

"Instanţa de judecată dispune. Se admite integral demersul procurorului, se aplică faţă de învinuitul Silviu Condrea măsura preventivă de arest pe un termen de 30 de zile."

După ce şi-a auzit sentinţa, Silviu Condrea a ieşit în grabă din sala de judecată şi a refuzat să răspundă la întrebările jurnaliştilor.

- Domnu Condrea, două clipe doar. Dumneavoastră vă recunoaşteţi vina? Avocaţii săi spun că vor contesta decizia.

- Dumneavoastra veţi contesta decizia?

- Da, desigur.

O doctoriţă vizată în acelaşi dosar va sta după gratii 25 de zile. Femeia nu a comentat decizia instanţei.

- De ce sunteţi acuzată?

Un alt medic s-a ales cu 20 de zile de arest preventiv, iar doi cu câte 30 de zile.

"În rezultatul deliberării, instanţa de judecată sipune se admite integral demersul procurorului. Se aplică faţă de învinuitul Topchin Alexei măsura preventivă, arestare pentru 30 de zile."

În cazul unui alt suspect instanţa a decis ca acesta să stea 30 de zile în arest la domiciliu.

"Au făcut declaraţii dar nu şi-au recunoscut vinovăţia. Cazul este unul complex, nu se limitează doar la ceea ce este investigat în prezent, ce i s-a incriminat persoanelor care sunt deja atrase în proces. Vor mai fi invitate persoane şi audiate", a spus Dorin Compan, procuror în Procuratura Anticorupţie.

Toţi au fost încătuşaţi luni în urma unei operaţiuni desfăşurate de Centrul Naţional Anticorupţie. În timpul perchezițiilor, ofițerii au găsit în birourile doctorilor şi a lui Condrea, în casetele lui de valori, dar şi la domiciliul acestuia, în jur de şapte milioane de lei. Medicii reţinuţi sunt cercetaţi pentru abuz în serviciu şi corupere pasivă. Ei riscă până la 10 ani de închisoare şi amendă în mărime de până la 400 de mii de lei.

 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu