Dosarul licitaţiilor trucate în sistemul educaţional: Încă doi funcţionari, reţinuţi. Cine sunt aceştia

Încă doi funcţionari au fost reţinuţi, cu puţin timp în urmă, de ofiţerii CNA şi procurori în dosarul licitaţiilor trucate în sistemul educaţional din Chişinău. Este vorba despre şeful şi şeful adjunct al Direcţiei educaţie, tineret şi sport, sectorul Râşcani.

În total, sunt 18 persoane reţinute.

Menţionăm că 23 de persoane sunt bănuite într-un dosar de aranjare a unor licitaţii privind achiziţionarea produselor alimentare pentru şcoli şi grădiniţe. Dintre acestea, 18 au fost reţinute pentru 72 de ore şi escortate la sediul CNA pentru audieri.

În dosar sunt vizaţi atât funcţionari din cadrul direcţiilor municipale de educaţie din cadrul Primăriei municipiului Chişinău, precum şi reprezentanţi ai unor agenţi economici.

Potrivit datelor anchetei, procesul de achiziţii publice avea loc cu abateri grave de la legislaţie prin favorizarea unor agenţi economici. Schema funcţiona în felul următor: pentru semnarea contractelor de achiziţie, factorii de decizie ai direcţiilor se înţelegeau cu un grup de agenţi economici să majoreze preţurile ofertelor, astfel încât să fie desemnate câştigătoare ofertele mai scumpe. Sau, prin înţelegere prealabilă, la licitaţie participau mai mulţi operatori economici, cu diferite oferte de preţ, dar care aveau acelaşi fondator. Pentru favorizare, agenţii economici achitau funcţionarilor publici, lunar sau pentru fiecare licitaţie în parte, anumite sume de bani. 

Citeşte şi: Alimente stricate în grădinițe şi școli. INTERCEPTĂRI TELEFONICE! Cum ERAU OTRĂVIȚI copiii (VIDEO)


loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu