Dosarul delapidărilor de la Regia Apă-Canal Bălţi: Trei persoane, REŢINUTE. Au adus prejudicii de circa 20.000.000 de lei

Embed:

Trei persoane au fost reținute în dosarul delapidărilor de la Regia Apă-Canal Bălţi. Este vorba despre fosta contabilă şefă a întreprinderii municipale și doi complici, fondatori și administratori ai două SRL-uri din Soroca. Aceştia sunt bânuiți de delapidarea averii statului și spălare de bani.

Potrivit materialelor anchetei, gestionarii agenţilor economici contractați de Apă Canal Bălţi, în coparticipare cu factori de decizie ai întreprinderii, ar fi comis spălare de bani prin implementarea unei scheme de deghizare a originii ilicite a mijloacelor băneşti, legalizând banii prin tranzacţii şi procurări de servicii fictive. În fapt, companiile trebuiau să presteze întreprinderii servicii specializate şi bunuri, care, în realitate, nu au mai fost livrate. Astfel, întreprinderii municipale i-au fost cauzate daune în proporţii deosebit de mari, în sumă de circa 20.000.000 de lei.
Celor trei le-a fost înaintată deja învinuirea, iar în privința lor urmează a fi decisă aplicarea măsurii preventive.

La sfârșitul lunii mai, DGT Nord a CNA a operat mai multe percheziții la agenţi economici şi persoane fizice din nordul țării, într-un dosar de delapidare a circa 20.000.000 de lei de la Regia Apă-Canal Bălţi. Atunci, perchezițiile au survenit urmare a unui raport al Inspecţiei financiare, în care se spunea că, în perioada 2013-2016, întreprinderea a fost prejudiciată cu aproximativ 20.000.000 de lei în urma unor tranzacţii frauduloase.

Oamenii legii au iniţiate două cauze penale pentru delapidare şi spălare de bani. Investigațiile continuă.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu