Dosarul de corupţie de la Fisc: Procurorii vor cere verificarea legalităţii hotărârii luate de un judecător

Embed:

Procurorii vor cere verificarea legalităţii hotărârii judecătorului Victor Răţoi care a permis unui învinuit în dosarul de corupţie de la Fisc să fie cercetat în arest la domiciliu. Asta după ce învinuitul Eugen Stogu a dispărut de la domiciliu şi a fost anunţat în căutare de către CNA. Ieri, Curtea de Apel Chişinău a casat hotărârea judecătorului şi a dispus plasarea învinuitului dispărut în izolatorul Centrului Naţional Anticorupţie. 

Şeful adjunct al Procuraturii Anticorupţie, Andian Popenco, susţine că persoana plasată în arest la domiciliu este fostul şef al peniteciarului numărul 5 de la Cricova, Eugen Stogu, care figurează în dosar drept om de afaceri. El a fost reţinut în timp ce extorca bani de la un om de afaceri. Aceste detalii au fost însă ignorate de instanţă, care a dispus în schimb plasarea în izolator a celorlalţi doi învinuiţi.

"După ce vom obţine decizia redactată emisă de colegiul penal al Curţii de Apel se va decide referitor la oportunitatea unui control în vederea aprecierii legalităţii acţiunilor a judecătorului de instrucţie care a emis această încheiere şi care a generat dispariţia învinuitului", a spus procurorul Adrian Popenco. "Colegii judecătorului care a decis ca învinuitul să fie cercetat în stare de arest la domiciliu evită să se pronunţe asupra legalităţii hotărârii", a adăugat acesta.

Reprezentanţii CNA spun că învinuitul ar putea părăsi Moldova prin regiunea transnistreană. "S-au efectuat verificările preliminare din informaţia de care dispunem la moment, dumnealui nu a părăsit oficial teritoriul ţării însă presupunem că putea să o facă prin teriotriul necontrolat de autorităţile constituţionale", a opinat ofiţerul CNA Bogdan Zumbreanu.

La începutul lunii februarie CNA a reţinut trei persoane printre care şi un angajat de la fisc. Acestea sunt suspectate că ar fi extorcat peste un milion de lei de la un om de afaceri. 

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu