Dosarul "7 aprilie" revine: PL cere convocarea unei şedinţe speciale a Parlamentului

Embed:

Liberalii cer convocarea unei şedinţe speciale a Parlamentului pentru audieri în ceea ce priveşte desfăşurarea anchetei în dosarul evenimentelor din aprilie 2009. Deputaţii PL sunt nemulţumiţi că, deşi au trecut trei ani de la tragicile evenimente de atunci, nimeni nu cunoaşte adevărul.

"Noi, ca deputaţi constatăm că nu cunoaştem nimc despre etapa la care se află desfăşurarea anchetei 7 aprilie. Fracţiunea PL solicită convocarea în termen de o lună a unei şedinţe speciale a Parlamentului dedicată rezultatelor investigaţiilor evenimentelor de după 5 aprilie 2009", a precizat deputatul PL, Corina Fusu.

Liberalii solicită, de asemenea, ca procurorul general, ministrul de Interne, şeful Securităţii Naţionale, precum şi directorul Serviciului Protecţia Pază de Stat să prezinte, în această şedinţă, rapoartele instituţiilor pe care le reprezintă. PL mai cere ca Ministerul Finanţelor să identifice resursele necesare pentru renovarea clădirilor Legislativului şi Preşedinţiei, iar în faţa Parlamentului să fie ridicat "Monumentul Libertăţii" aşa cum s-a convenit în 2010.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu