Dosar penal pentru HULIGANISM pe numele unui activist al platformei DA. E GRAV ce a făcut (VIDEO)

Embed:

Huliganism în plină zi. Un protestatar l-a udat din cap până-n picioare cu lapte pe Ministrul Finanţelor Octavian Armaşu.

Este vorba de activistul Andrei Donică, unul dintre participanţii activi la acţiunile de protest ale Platformei DA. Observatorii politici califică gestul lui Donică drept o acțiune radicală a opoziției.

Toată scena s-a lăsat cu acuzaţii la adresa ministrului.

Octavian Armaşu a încercat să discute cu activistul, acesta însă nu a fost în stare nici măcar să-l asculte pe oficial.

"Eu de exemplu așa vagonetă în care stați dumneavoastră nu pot să-mi permit. Să-ți fie rușine pentru că faceți huliganism", a spus Ministrul Finanțelor.

Poliţia a pornit un dosar penal pe numele activistului Andrei Donică.  

"Am sesizat mesajul de incidentul care a avut loc. Am primit o cerere de la domnul ministru. Se prevăd semnele componenţei penale de hulliganism. A fost iniţiată o cauză penală. Noi acuma întreprindem toate măsurile necesare pentru a reţine această persoană care a săvârşit această infracţiune. El riscă privaţiune de libertate conform articolului huliganism", a spus şeful IGP, Alexandru Pînzari.

Activistul a fugit de la locul faptei iar acum poliţiştii sunt în căutarea acestuia.

Şi premierul Pavel Filip s-a arătat indignat de acest act de huliganism.

"Incidentul al carui protagonist a fost colegul meu de Guvern, ministrul Armaşu, este un gest huliganic. Am solicitat organelor de drept să-şi facă imediat datoria şi să aplice legea faţă de cei care au făcut acest gest inacceptabil", a scris prim-ministrul Republicii Moldova, într-o postare pe o reţea de socializare.

Totodată agenţii forţelor de ordine au precizat că rulotele vor fi evacuate de pe strada Alexandr Puşkin.

Conform Codului Penal al Republicii Moldova, actele de huliganism se pedepsesc cu amendă în mărime de la 4.000 la 14.000 de lei, cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 3 ani.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu