Dosar penal pe achiziția celor 31 de autobuze pentru Chișinău. Reacția lui Codreanu

Embed:

Pe procedura de achiziție a 31 de autobuze de către Parcul Urban de Autobuze din municipiul Chișinău la un preț de peste 78 milioane lei (fătă TVA) a fost inițiată o cauză penală, scrie mold-street.com.

Potrivit unor surse, în cadrul acestui dosar au fost deja audiate unele persoane implicate în procesul de licitație.

O investigație Mold-Street arată că firma are în calitate de fondator pe Kazim Erarslan (99%), care este asociat și la compania moldovenească Paynet Services SRL, ce deține licență de emitent de monedă electronică, dar și alte afaceri. 

Ruslan Codreanu a venit cu o reacție la acest subiect și a scris o postare pe pagina sa de Facebook. Codreanu a menționat că autobuzele cumpărate sunt noi, iar ce ține de oferta companiei câștigătoare, a avut un rol nu doar prețul, dar și calitatea, și condițiile de distribuție.

"Despre primele 31 de autobuze cumpărate după 13 ani. Autobuze noi, care circulă pe rute și oamenii merg în confort, cu podea joasă, accesul persoanelor cu dizabilități și aer condiționat. Sunt sunat de colegii din media și vreau să spun că și eu ca voi am auzit de dosarul penal din presă.

Cei care încearcă astăzi să discrediteze bunele intenții la sigur nu merg cu transportul public, nu transpiră când pleacă de la serviciu acasă, nu le pasă de oameni. Instrumentele de presiune folosite de unii în perioada electorală și speculațiile pur politice nu vreau să le comentez. Există organe abilitate și competente pentru aceasta. Sper eu competente și sper eu că cei care flutură cu schimbarea, nu fabrică la comandă politică dosare. Fiecare are însă lucrul său și eu îl respect. Cineva cum a făcut politică până acum, continuă să o facă și din scaunul de funcționar public.

Personal, când merg prin oraș și văd autobuzele noi, mă simt mândru că am reușit să reînnoiesc Parcul Urban de Autobuze (PUA) cu 31 de autobuze noi după 13 ani. Mă simt totuși nevoit să vin cu câteva rectificări și să vorbesc despre minciunile care tot s-au invocat și se vor invoca la adresa mea:

1️⃣ Presa tot scrie că am fost membru al grupului de lucru, dar nu este așa. Eu nu am participat la elaborarea caietului de sarcini și nici membru al grupului de lucru privind achiziția autobuzelor nu am fost. Autoritatea contractantă este PUA. Pe 2 ianuarie am adunat toți șefii de direcție și am spus că nu voi admite tergiversări la licitații. Iar acestea trebuie făcute transparent și echitabil. (Și nu mă refer doar la procurarea autbouzelor, dar la toate cele 300 de proiecte pornite în Chișinău).

2️⃣ Autobuzele sunt noi, achizioțante pe garanție. Vorbim totuți de o companie internațională turco-japoneză. Anadolu Isuzu - este una dintre cele mai importante firme de producție de autobuze şi autocare din Europa, principalii acţionari ai firmei fiind Anadolu Group fromTurkey, altăruri de Isuzu Motors Limited și Itochu Corporation din Japonia. Autocare Isuzu poți vedea prin Cluj, prin Iași, prin Constanța, prin București. Sunt vândute în peste de 50 țări. Normal că nu au fost cumpărate cu ochii închiși, autobuzele sunt noi - este vorba și de fața unei companii internaționale.

3️⃣ Prețul autobuzelor. Au fost 2 companii prezente la licitație. Una din România cu capital turcesc și cealaltă distribuitorul oficial a companiei Anadolu Isuzu. Nu am fost membru al grupului de lucru, dar știu că nu doar prețul a avut rol, dar și calitatea, condițiile de distribuție, etc.

Aici vreau să dau exemplul Primăriei Iași, care a cumpărat un total de 100 de autobuze cu finanțare BERD. La concursul din Iași au fost prezente 17 companii ofertante, iar câștigătoarea a fost Anadolu-Isuzu. 88 de autobuze Isuzu în Iași au fost vândute cu aproximativ 190 mii de euro per autobuz.

Și doar așa, ca fapt divers. Știați că cealaltă companie din România, cu capital turcesc, a tot contestat licitații, începând cu Primăria Clujului și Primăria Bucureștiului? Iar capacitatea lor de producție este de 3 autobuze pe lună.

Este exact ca și cu demisia mea. Puteau să hotărască aceasta și un an în urmă au decis acum. Eu am acum prea mult de muncă, dorința mea este să livrez rezultate și să continui lucrul. Nu am timp de pierdut cu minciuni și speculații pur politice.

Ce mă bucură este că nu mă așteptam că se vor teme atât de mult și vor construi atâtea impedimente în jurul meu. Oameni care mă susțin public, dați afară, alții sunați și intimidați.

Vă salut, mai aveți alte 299 de proiecte, apucați-vă de toate!", a scris Ruslan Codreanu. 

PUBLIKA.MD amintește că licitația de cumpărare a celor 31 de autobuze a fost câștigată de Unipay Danismanlik YazilimTeknolojileri Ltd din Ciprul de Nord, zonă care este considerată offshore. Aceasta a oferit un preț de 78,08 milioane de lei (fără TVA).

Lasă un comentariu