Doritorii de a testa primul tren renovat în România o pot face astăzi

Embed:

Primul tren care a fost renovat în România va fi prezentat astăzi, la orele 16:00, la Gara Feroviară. La eveniment vor participa, deputaţi, miniştri şi conducerea ţării. Astfel, trenul va sta mai mult de o oră pe peron şi va fi deschis pentru toţi vizitatorii.

"Vom face şi un tur cu cei care vor dori să testeze cum circulă noul tren, timp de 10-15 minute să vedem cum merge. De asemenea, vom face o demonstraţie, pentru că stă primul mijloc de transport public din Moldova care este dotat cu rampă pentru persoanele cu dizabilităţi. Este dotat şi cu punct sanitar, cu toaletă pentru persoanele cu dizabilităţi şi multe alte lucruri noi, care sunt pentru prima dată", a declarat ministrul Transporturilor, Anatol Şalaru.

Fiecare vagon din tren dispune de toalete moderne, aer condiţionat, spaţii amenajate pentru bagaje şi supraveghere video pe timpul călătoriei. Scaunele sunt echipate cu prize pentru telefoanele mobile şi pentru laptopuri. În timpul călătoriei, pasagerii vor putea utiliza internetul.

Călătorii se vor bucura, însă, de confortul din vagoane abia peste o lună. Asta deoarece trenul va fi testat în această perioadă, pentru a oferi maximă siguranţă călătorilor.

Puteţi urmări prezentarea noului tren în direct pe Publika Tv sau pe Publika.md.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu