Dorin Chirtoacă: Şeful statului Igor Dodon trebuie să fie suspendat şi cercetat penal pentru expulzarea profesorilor turci

Embed:

Liderul PL Dorin Chirtoacă este de părerea că şeful statului Igor Dodon trebuie să fie demis din funcţie şi cercetat penal. Asta după ce preşedintele Turciei Recep Erdogan i-a mulţumit lui Dodon pentru expulzarea profesorilor de la Orizont. 

În cadrul unei conferinţe de presă, Chirtoacă a declarat că "Dodon dacă ajunge în Republica Moldova, el trebuie imediat suspendat din funcţie şi arestat pentru că el se face vinovat de comiterea acestei infracţiuni. Nu a avut nicio obiecţie la chestiunea cu Erdogan. CEDO condamnă Republica Moldova pentru asta şi stabileşte câte 25 de mii de euro despăgubiri la fiecare dintre aceea care au fost expulzaţi ilegal. Dodon este în faţa unei situaţii juridice împlinite, el nu mai poate activa în condiţii obişnuite.". 

Dorin Chirtoacă a prezentat o mapă în care, spune el, sunt descrise mai multe ilegalităţi comise de Igor Dodon, totodată, investigaţia va fi expediată mai multor instituţii europene. 

Preşedinţia nu a comentat, deocamdată, acuzaţiile. 

PUBLIKA.MD aminteşte că recent şeful statului Igor Dodon a întreprins o vizită în Turcia, unde a avut o întrevedere cu Recep Erdogan. În cadrul evenimentului, preşedintele turc i-a mulţumit omologului său de la Chişinău pentru expulzarea profesorilor.

 CITEŞTE ŞI: Preşedintele Turciei Recep Erdogan i-a mulţumit lui Igor Dodon pentru extrădarea profesorilor turci

loading...

Lasă un comentariu