Dorin Chirtoacă rămâne sub control judiciar. Ce a declarat la tribunal ȘI UNDE VREA SĂ PLECE

Dorin Chirtoacă rămâne sub control judiciar. La cererea procurorului, magistrații Judecătoriei Centru cu sediul la Buiucani au luat astăzi o decizie de a prelungi măsura preventivă cu încă 30 de zile. 

În timpul şedinţei de judecată, acesta a declarat că trebuie să fie eliberat pentru că este nevinovat şi că vrea să plece la funeraliile Regelui Mihai I.

Este pentru a doua oară când la şedinţele de judecată împotriva lui Dorin Chirtoacă vine şi fostul Şef al Direcţiei Transport Igor Gamreţchi.

Nici de această dată fostul funcţionar nu a fost audiat, asta pentru că nu a avut răbdare să stea până la sfârşitul şedinţei. După aproape patru ore petrecute pe holurile Judecătoriei, acesta a plecat acasă. Chirtoacă a fost reţinut la sfârşitul lunii mai.

El este acuzat de trafic de influenţă şi luare de mită în dosarul parcărilor cu plată.

Lasă un comentariu

EMISIUNI PUBLIKA »