Donație importantă la Institutul Mamei şi Copilului, în urma parteneriatului dintre Fundaţia lui Vlad Plahotniuc şi un ONG din SUA (FOTO)

Embed:
Un camion cu echipamente medicale a ajuns în această dimineaţă la Institutul Mamei şi Copilului din Chişinău (IMC), reprezentând o donaţie asigurată de Fundaţia lui Vlad Plahotniuc "Edelweiss" şi organizaţia americană Medical Bridges.
 
Printre echipamentele donate Institutului Mamei şi Copilului se numără aparate şi consumabile extrem de necesare, dintre cele solicitate de către administraţia centrului medical, în valoare de 128.500 de dolari SUA.

"Produsele acestea ne vor uşura considerabil munca, sunt lucruri extrem de necesare, aparate de care are nevoie fiecare spital. Vom putea oferi consultaţii la standarde mai calitative", au spus medicii de la Institutul Mamei şi Copilului.
 
"Dispozitivele medicale şi echipamentul care a fost prezentat sunt de o calitate foarte înaltă care vor contribui la asigurarea acordării unei asistenţe medicale de calitate mai înaltă", a precizat Sergiu Gladun, directorul Institutului Mamei şi Copilului.

Echipamentele medicale au fost aduse din Statele Unite ale Americii, în baza unui acord de colaborare încheiat în urmă cu câteva luni, între Fundaţia lui Vlad Plahotniuc “Edelweiss” şi organizaţia Medical Bridges.

"I-am cunoscut pe medicii din Huston, în luna mai a acestui an. Ne-au prezentat cum arată la ei un centru medical de ultimă generaţie, de care beneficiază pacienţii lor. N-am pierdut nici noi timpul, am ţinut legătura şi am pus bazele unei colaborări cu Edelweiss. Iar astăzi am reuşit să venim cu un prim rezultat concret", a declarat Vlad Plahotniuc, fondatorul Edelweiss, amintind de promisiunea sa privind o colaborare cu organizaţia Medical Bridges în beneficiul mai multor instituţii medicale din Republica Moldova.
 
Totodată, Vlad Plahotniuc a declarat că autorităţile din Moldova vor face tot posibilul pentru a reforma sistemul de sănătate:

"Eu cred că ne aşteaptă în faţă o reformă importantă, o reformă a sistemului medical din Republica Moldova, care desigur o să întrunească şi reforma sistemului de salarizare a cadrelor medicale, dar totodată şi sistema spitalicească. Asta este în grija, în sarcina Guvernului şi ea se va produce."

Organizaţia Medical Bridges este cunoscută pentru implicarea la nivel global în peste 80 de ţări, unde oferă suport pentru ocrotirea sănătăţii. Aflaţi la Chişinău, reprezentanţii organizaţiei, George Bolettieri şi Judkins Jeremiah Wilson, s-au declarat încântaţi de colaborarea cu Edelweiss pentru Institutul Mamei şi Copilului.

"Este o piaţă nouă pentru noi, nu am mai avut ocazia să venim în Republica Moldova, dar ne bucurăm că am putut sa stabilim un parteneriat cu Fundaţia Edelweiss care ne va ajuta şi pe viitor să facem donaţii în Moldova", au declarat medicii americani. Totodată, ei au apreciat condiţiile din cadrul Maternităţii Mamei şi Copilului, după amplele renovări care au avut loc în ultimii doi ani.
 
"Vrem să continuăm relaţia dintre "Medical Bridges" şi "Edelweiss", pentru că ne pasă şi vrem să facem o schimbare în Republica Moldova. Am fost plăcut surprinşi de tot ce am văzut. Această ţară a devenit una de suflet", a adăugat George Bolettieri, director Dezvoltare Afaceri al "Medical Bridges".
 
"Mulţumesc "Edelweiss" pentru că ne-aţi invitat aici şi ne-aţi arătat progresele pe care le-aţi înregistrat. Acest lucru demonstrează angajamentul pe care şi l-a asumat fundaţia "Edelweiss" în cadrul acestui parteneriat", a spus Judkins Jeremiah, director operaţional al "Medical Bridges".
 
Amintim că, în 2014, Fundaţia lui Vlad Plahotniuc „Edelwiess” şi-a asumat susţinerea modernizărilor la Maternitatea Mamei şi Copilului, în cadrul campaniei sociale „Renaşte Moldova”. Iar pe parcursul acestui an, Edelweiss a acordat ajutoare la naştere, în cadrul unui alt proiect social în beneficiul mamelor şi copiilor.
loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu