Donald Tusk: "Cei care au promovat Brexitul merită un loc special în iad"

Embed:

"Cei care au promovat Brexitul merită un loc special în iad". Cel puţin aşa consideră Donald Tusk, preşedintele Consiliului European, care s-a întâlnit cu prim-ministrul de la Dublin pentru a discuta despre frontiera nord-irlandeză după ieşirea Marii Britanii din UE.

"Apropo, mă întrebam cum arată acel loc special din iad pentru cei care au promovat Brexitul, fără să aibă măcar schiţa unui plan pentru a-l realiza în siguranţă", a declarat preşedintele Consiliului European, Donald Tusk.

Totodată, Tusk a reiterat că Uniunea Europeană nu va renegocia acordul privind Brexit, chiar dacă acesta a fost respins în mod covârșitor de parlamentarii britanici.

"Aș dori încă o dată să subliniez că poziția UE-27 este clară. UE-27 nu face nicio ofertă nouă. Permiteți-mi să vă amintesc că, în decembrie anul trecut, Consiliul European a decis că acordul de retragere nu poate fi renegociat", a mai declarat Tusk.

La rândul său, premierul Irlandei, Leo Varadkar, a apreciat că acordul pentru Brexit este „cel mai bun posibil”.

"Deși suntem deschişi la discuții ulterioare cu Regatul Unit, acordul de retragere, care a fost negociat cu bună-credință pe parcursul mai multor luni și convenit de către 28 de guverne, inclusiv cel al Regatului Unit, este valabil. Şi este cel mai bun acord posibil", a spus Leo Varadkar premierul Irlandei.

Totodată, liderul partidului naționalist nord-irlandez, Mary Lou McDonald, a declarat că dacă Marea Britanie nu va putea evita o frontieră şi controale dure între Irlanda şi Irlanda de Nord, atunci singura opţiune este un referendum privind unitatea irlandezilor.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu