Donald Trump și Vladimir Putin s-ar putea întâlni luna viitoare la Paris

Preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său american Donald Trump s-ar putea întâlni la Paris pe data de 11 noiembrie, dacă ambii lideri vor participa la un eveniment ce comemorează sfârşitul Primului Război Mondial, a informat vineri Ministerul rus de Externe.

Rusia e deschisă la dialog şi este pregătită să ia în considerare mai multe date şi locaţii pentru un al doilea summit între cei doi liderii, a informat Ministerul, scrie Mediafax.ro.

Cotidianul Helsingin Sanomat a citat miercuri mai multe surse prezidenţiale anonime care au susţinut că Donald Trump şi Vladimir Putin ar putea organiza un nou summit în Helsinki în primăvara anului viitor.

Ulterior, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că informaţiile oferite de cotidian nu sunt adevărate.

 
 
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu