Donald Trump a devenit bunic pentru a zecea oară

Donald Trump a devenit bunic pentru a zecea oară, a anunţat luni seară unul dintre fiii preşedintelui american, Eric Trump, a cărui soţie a născut o fetiţă, scrie agerpres.ro.

"Eu şi soţia mea, Lara Trump, suntem încântaţi să o primim în această lume pe Carolina Dorothy Trump. Te iubim deja!", a declarat prin intermediul unui mesaj publicat pe Twitter Eric Trump, al doilea fiu al liderului de la Casa Albă.

Bebeluşul este cel de-al zecelea nepot al preşedintelui american, în vârstă de 73 de ani, care are cinci copii cu trei soţii diferite.

Primii doi copii din prima sa căsătorie, Donald Junior şi Ivanka, au deja cinci respectiv trei copii, iar Eric şi Lara au la rândul lor încă un fiu.

După instalarea lui Donald Trump la Casa Albă în ianuarie 2017, Eric Trump conduce alături de fratele lui cel mare, Donald Jr., celebra Trump Organization, societatea care administrează investiţiile familiei Trump în Statele Unite şi în străinătate, în al cărei portofoliu se află bunuri imobiliare, hoteluri şi cluburi de golf.

Lara Trump, în vârstă de 36 de ani, fostă jurnalistă, este puternic angajată în apărarea animalelor şi administrează împreună cu soţul ei Fundaţia Eric Trump, care finanţează în principal spitale pentru copii. Lara Trump apare cu regularitate în emisiuni de televiziune în care ia apărarea politicilor promovate de socrul ei. 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu