Donald Trump a anunțat că SUA recunosc orașul Ierusalim drept capitală a statului Israel

Președintele american, Donald Trump a anunțat că SUA recunosc orașul Ierusalim drept capitală a statului Israel, relatează agențiile internaționale de presă.

"Ierusalimul este centrul guvernului israelian modern, sediul legislativului israelian și al Curții Supreme", a spus președintele american, scrie agerpres.ro.

Totodată, Trump a cerut Departamentului de Stat al SUA să înceapă pregătirile pentru a muta ambasada SUA de la Tel Aviv la Ierusalim și a anunțat că vicepreședintele Mike Pence va efectua o vizită în Orientul Mijlociu în următoarele zile.

Uniunea Europeană l-a avertizat pe preşedintele Statelor Unite să evite luarea acestei decizii. Președintele Franţei, Emmanuel Macron, avertizează că această iniţiativă poate avea consecinţe grave. Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin consideră că statutul Ierusalimului trebuie determinat prin negocieri între Israel şi Autoritatea Palestiniană. Liderul de la Ankara, Recep Erdogan a fost mai tranşant şi a amenințat SUA cu întreruperea legăturilor diplomatice. Acesta a convocat, pentru 13 decembrie, reuniunea extraordinară a Organizației Cooperării Islamice, în cadrul căreia va fi discutată această problemă. 

Premierul Israelului, Benjamin Netanyahu a interzis membrilor Guvernului său să comenteze această problemă: "Identitatea noastră națională istorică este confirmată în fiecare zi, mai ales azi. Am ce spune la acest capitol, dar o voi facemai târziu."

Ierusalimul este considerat oraş sfânt pentru credinţele creştină, iudaică şi musulmană. Potrivit acordului de pace din 1993, statutul acestei localităţi urmează să fie stabilit în cadrul negocierilor. Dreptul suveran al Israelului asupra Ierusalimului nu a fost recunoscut, iar toate statele şi-au păstrat reprezentanţele diplomatice la Tel Aviv. Începând cu 1967, Israelul a ridicat zeci de clădiri în Ierusalimul de Est, în care trăiesc în jur de 200 de mii de evrei. Construcţiile sunt considerate ilegale de comunitatea internaţională.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu

EMISIUNI PUBLIKA »