Donald Trump, 100 de zile de mandat. SUA a atacat Siria şi a intrat în conflict cu Phenianul

Embed:

De o sută de zile, Donald Trump este unul dintre cei mai puternici oameni ai lumii. În acest timp, preşedintele Statelor Unite a reuşit să intre în conflict cu Phenianul şi să strice relaţiile cu Moscova.

De asemenea, a semnat 30 de ordine şi dispoziţii, cu zece mai multe decât predecesorul său Barack Obama, în aceeaşi perioadă de timp. 

La începutul lunii aprilie, Donald Trump a ordonat bombardarea unei baze militare din Siria, ca răspuns la atacul chimic, în spatele căruia ar sta regimul de la Damasc. 

În aceeaşi zi, comunitatea internaţională s-a împărţit în două. Germania, Marea Britanie, Franţa şi alte state europene i-au luat apărarea lui Trump şi l-au criticat dur pe preşedintele sirian.

Rusia şi Iranul au rămas însă de partea lui Bashar al-Assad, pe motiv că nu există dovezi care să-l incrimineze. Disputa a făcut ca relaţiile dintre Washington şi Kremlin să se înrăutăţească.

Donald Trump a devenit şi duşmanul de moarte al Coreei de Nord. Liderul de la Casa Albă a ameninţat că va ataca militar această ţară, dacă liderul său Kim Jong-Un va organiza noi teste nucleare.

"Avem o mare problemă. Cineva face lucruri care nu trebuie făcute. Este responsabilitatea mea să pun capăt acestui dezmăţ", a spus preşedintele Statelor Unite.

Donald Trump a fost destul de dur şi cu imigranţii, în special cei musulmani, cărora le-a interzis intrarea în SUA.

Mai mult, chiar în primele zile de mandat, el a dispus construcţia unui zid la graniţa cu Mexic, pentru i împiedica traficul ilegal peste frontieră. Pe de altă parte, liderul de la Casa Albă a venit în întâmpinarea cetăţenilor americani şi a redus cu 20 la sută cota de impozitare pentru gospodării şi companii.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu