Dominique Strauss-Kahn iese la atac. A depus o plângere împotriva cameristei

Fostul şef al FMI, Dominique Strauss-Kahn, iese la atac. Strauss-Kahn a depus o plângere pentru declaraţii false, defăimare şi procedură abuzivă împotriva cameristei care l-a acuzat de agresiune sexuală la un hotel din New York, acum un an. Potrivit The New York Post, fostul demnitar cere un milion de dolari despăgubiri pentru

declaraţii false care i-au afectat negativ reputaţia sa, ceea ce l-a făcut să piardă alte oportunităţi profesionale. În actele transmise justiţiei, Strauss-Kahn subliniază că la momentul respectiv era văzut de unii drept viitorul preşedinte francez.

Mai mult, fostul preşedintele al FMI recunoaşte că a avut o relaţie sexuală consimţită cu camerista, care ulterior a pretins că a fost agresată sexual. Totodată, Dominique Strauss-Kahn este pus sub acuzare la Lille, în nordul Franţei, pentru proxenetism în formă agravantă.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu