Doliu în mass-media. Redactorul şef al VIP Magazin, Sergiu Gavriliţă a fost petrecut pe ultimul drum

Embed:

Doliu în mass-media. Redactorul şef al reviste "VIP Magazin", Sergiu Gavriliţă a fost petrecut astăzi pe ultimul drum. Răpuşi de durere, familia, prietenii, colegii, dar şi cei care l-au cunoscut şi i-au apreciat activitatea au mers să-şi ia rămas bun de la regretatul jurnalist. Toţi şi-au adus aminte cu nostalgie de momentele frumoase din viaţa acestuia.

Sicriul cu corpul neînsufleţit al jurnalistului a fost depus azi dimineaţă la Biserica Sfânta Teodora de la Sihla din Capitală unde a fost oficiată o ceremonie funerară.

Colegii de breaslă, dar şi cei care au lucrat într-o redacţie spun că este o pierdere de neînlocuit şi că le vine foarte greu să creadă că cel care îi îndruma în toate, nu mai este.

"Pentru astăzi avea planuri foarte mari, de a continua procesul de lucru ceea ce este firesc. Din păcate îl continuăm foarte greu fără acest om în redacţie. Cred că Sergiu e va ghida şi ne va îndruma de undeva departe. Deja va face o revistă acolo sus în ceruri", a spus Iuliana Mămăligă, redactor VIP Magazin.

"Lui Sergiu nu-i plăcea să apară în lumina reflectoarelor, era omul care era în spatele tuturor evenimentelor marca VIP Magazin şi sunt sigură că oriunde s-ar afla acum, el deja are un plan sau o schiţă a unei ediţii viitoare, speciale. Face îngerul anului acolo sus pentru noi", a spus Svetlana Tataru,fostă colegă.

Colegii de studenţie şi-au adus aminte de perioada în care mergeau pe holurile universităţii şi de primele rezultate frumoase în domeniul jurnalismului.

"Să ştiţi că în anii 90 el a fost cel care a revoluţionat design-ul şi grafica la revistele la care a lucrat el. Este o pierdere grea. Am studenţit împreună, practic toată studenţia am fost alături", a spus Igor Volniţschi, scriitor.

"Eram student la Facultatea de istorie, el la jurnalistică. Era un băiat extraordinar de activ, foarte implicat, citit. A fost foarte inspirat, foarte creativ. A fost un băiat cu verticalitate şi este regretabil că atât de tânăr, la 45 de ani iată pleacă dintre noi", a spus Oleg Cernei, coleg de studenţie.

"Sergiu Gavriliţă a fost primu meu angajator. Cel care a avut încredere într-o tânără studentă şi acest credit de încredere m-a ghidat toată viaţa. Un om extrem de talentat care avea simţul măsurii, simţul adevărul, bunătăţii", a spus Lili Lozan, prezentatoare TV.

"Tânăr, 45 de ani. El singur spunea unui prieten de-a lui că o să trăiască până la 50 de ani. Mai mult nu. Un băiat bun, harnic, deştept", a spus Gheorghe Ciorănică, fostul socru.

Jurnalistul a fost înmormântat la Cimitirul Central din Capitală.

Sergiu Gavriliţă, redactorul şef al revistei VIP Magazin, s-a stins din viață marţi, la vârsta de 45 de ani. El a fost internat acum o lună în stare gravă la spital şi lupta cu pancreatita cronică.

Fosta sa soție, Rodica Ciorănică scria anterior că acesta se află "la o răscruce extrem de complicată" și că "încearcă să aleagă între lumea noastră și lumea îngerilor".

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu