DOLIU în lumea sportului! O campioană la schi a fost ucisă de o avalanşă

Campioana suedeză de schi freeride Matilda Rapaport a fost ucisă de o avalanșă în timpul unei filmări publicitare în Chile, a anunțat luni Federația suedeză de schi, potrivit Agerpres.

Schioarea a fost prinsă de avalanșă joi 14 iulie în stațiunea Farellones, la est de capitala Santiago de Chile.

''Matilda a stat multă vreme sub zăpadă, a intrat în comă și a decedat în urma complicațiilor apărute din cauza lipsei de oxigen'', a precizat federația suedeză într-un comunicat.

Soțul său, schiorul alpin suedez Mattias Hargin, se află la căpătâiul său, a precizat federația.

''Este un accident groaznic, foarte greu de acceptat. Gândurile noastre merg spre apropiații Matildei'', a reacționat directorul echipelor alpine ale federației, Tommy Eliasson Winter.

Născută la Stockholm, Matilda Rapaport, care a încheiat pe locul 4 Freeride World Tour (FWT) 2016, locuia în stațiunea elvețiană Engelberg.

FWT a fost deja îndoliată în aprilie în urma decesului, la 21 de ani, al elvețienei Estelle Balet, campioană mondială de snowboard freeride, luată de o avalanșă cu ocazia unor filmări la Orsieres, o stațiune din cantonul Valais.

În 2014, canadianul Jean-Philippe Auclair, starul disciplinei și fondatorul mărcii de schiuri Armada, a murit la 37 de ani, într-o avalanșă în Anzii chilieni, și el tot în timpul unor filmări, alături de suedezul Andreas Fransson.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu