Doi tineri din Orhei, condamnaţi la ani grei de închisoare pentru vânzarea drogurilor în proporţii mari

Embed:

Doi membri ai unui grup infracţional au fost condamnați la 8 și, respectiv, 9 ani de închisoare pentru circulaţie ilegală a drogurilor în proporții deosebit de mari.

Potrivit procurorilor, inculpaţii au vârstele cuprinse între 25 și 30 de ani şi sunt originari din Orhei. 

Bănuiţii dobândeau din Franța și Republica Moldova substanțe psihotrope precum buprenorfin, conținute în comprimate "Subutex" și "Suboxone", dar şi alte substanțe, eliberarea cărora poate fi posibilă doar cu rețetă medicală. Astfel, prin intermediul telefoanelor mobile și al aplicațiilor electronice Whatsapp, Viber, Telegram, suspecţii negociau vânzarea drogurilor cu prețuri mari pentru o comprimată. Consumatorii erau preponderent din Orhei.

Inculpaţii au fost reţinuţi în noiembrie, anul trecut, după comercializarea de către bănuiţi a drogurilor în proporții deosebit de mari, care a avut loc sub controlul organelor de drept.

Pe lângă faptul că au fost condamnaţi la închisoare, acuzaţii au fost privaţi de dreptul de a ocupa funcții și a exercita activități legate de administrarea și gestionarea substanțelor a căror circulației este limitată pe un termen de 5 ani, cu încasarea din contul inculpaților a cheltuielilor de judecată.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu