Doi sportivi austrieci au fost ameninţaţi că vor fi răpiţi în timpul Olimpiadei de la Soci

Embed:

Şoc pentru sportivii austrieci înainte de Olimpiada de la Soci! Comitetul Olimpic din Austria a primit o scrisoare de ameninţare, în care se vorbeşte despre posibila răpire a doi sportivi austrieci în timpul desfăşurării Jocurilor Olimpice. 

Preşedintele Comitetului Olimpic din Austria, Peter Mannel, a confirmat o informaţie publicată de presa locală, care a scris că a fost primită scrisoare, cel mai probabil din Rusia, în care sunt ameninţaţi Marlies Schild, vedetă a schiului alpin, şi Janine Flock, care evoluează în competiţiile de skeleton.

Patru poliţişti austrieci, dintre care doi de la forţe speciale, sunt deja la Soci pentru a asigura coordonarea între delegaţie şi forţele de ordine ruse.

Austria va fi reprezentată la Olimpiadă de 130 de sportivi. Militanţii islamişti au ameninţat cu atacuri asupra participanţilor la Jocurile Olimpice de la Soci. 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu