Doi ŞEFI de la Comisariatul General de Poliţie, prinşi cu mită. Au cerut 50.000 de DOLARI

(UPDATE 12:50) Anatolie Gorilă, vicepreşedintele Comisiei parlamentare pentru securitate: "Noi rămânem pe aceeaşi poziţie. Vom insista ca Parlamentul să revină la întrebarea conducerii Ministerului de Interne. Se ştie foarte bine că ei nu se ocupă cu criminalitatea, ci cu politica. Noi cerem demisia ministrului Roibu. La conducerea ministerului trebuie să fie un om profesionalist. Dar acesta nu a făcut nimic de când este la putere".

(UPDATE 12:45) Avocatul Pavel Midrigan: "Trebuie de investigat acest caz. Este o istorie veche. Avem corupţie în toate organele. Poziţia este simplă: trebuie să fie respectată legea, indiferent cine ar fi. Dacă au fost comise încălcări, atunci trebuie de aplicat legea. Trebuie să fie măcar un început şi dacă aceste măsuri vor continua şi vor fi mai stricte, atunci puterea va da semnale foarte puternice că există legea şi se lucrează în favoarea statului. Aici nu este vorba doar de ministrul de Interne. El are posibilitatea doar de formare a echipei. Este nevoie ca instituţia în general să lucreze. Angajaţii trebuie conştientizeze că lucrează în folosul statului".

(12:15) Doi şefi de la Comisariatul General de Poliţie din Chişinău au fost reţinuţi pentru trafic de influenţă. Potrivit Procuraturii Anticorupţie, poliţiştii ar fi extorcat 50.000 de dolari de la doi cetăţeni străini.

Poliţiştii au fost reţinuţi în flagrant vineri. Unul dintre ei este şef adjunct al secţiei Urmărire Penală din cadrul CGP Chişinău. Cel de-al doilea este poliţist din cadrul aceluiaşi Comisariat.

 "Cei doi riscă să fie daţi afară. Merită o sentinţă de condamnare. Ei nu vor mai putea activa în instituţiile de drept din Moldova. Pedeapsa pentru, astfel de cazuri trebuie să fie foarte severă în scop preventiv", a declarat avocatul Roman Zadoinov.

Ei ar fi cerut aceşti bani pentru a fabrica un dosar la comandă.

 

 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu