Doi foşti deţinuţi, condamnați, din nou, la ani grei de închisoare. Cine sunt puşcăriaşii şi de ce sunt acuzaţi

Doi bărbați recent eliberați condiționat din detenție, pentru infracțiunea de plantare, păstrare și vânzare de marijuana în proporții deosebit de mari, au fost condamnaţi, din nou, la 14 și, respectiv, 13 ani de puşcărie.

Inculpații sunt originari din Chișinău și Cricova, cu vârsta de 40 și, respectiv, 33 de ani. Ambii au copii minori la întreținere. Aceștia se cunoșteau încă din penitenciar, atunci când unul din ei activa acolo în calitate de deținut-bibliotecar.

Însă, după eliberare din detenție, aceștia au inițiat și desfășurat activități interzise de lege – comercializarea marijuanei, păstrarea, dar și cultivarea acesteia.

Procurorii PCCOCS au demonstrat în fața judecătorului aceste fapte prin probe rezultate inclusiv din interceptări telefonice, declarații ale martorilor, dar și depoziții ale investigatorului sub acoperire, căruia inculpații i-au vândut droguri.

Prin urmare, la solicitarea procurorilor, aceștia au fost plasați în arest preventiv, până la intrarea în vigoare a sentinței, iar în termenul pedepsei cu închisoarea la care au fost condamnați, au fost incluse și perioadele neispășite din condamnările precedente.

Potrivit procurorilor PCCOCS, unul dintre aceștia a fost condamnat anterior pentru infracțiune similară, iar al doilea și pentru viol, privare ilegală de liberate și violare de domiciliu.

loading...

Lasă un comentariu