Doi eroi din satul Cioara, Hânceşti, căzuţi în Războiul de la Nistru, COMEMORAŢI de localnicii din sat

Embed:
Doi eroi din satul Cioara, raionul Hânceşti, căzuţi în Războiul de la Nistru au fost comemoraţi de localnicii din satul de baştină. Astăzi se fac 26 de ani de când Sergiu Andreev şi Ovidiu Şeremet şi-au pierdut viaţa pe platourile de luptă. Pentru a ţine un moment de reculegere au venit rude, colegi şi funcţionari, iar un recital de poezii a fost susţinut de elevii gimnaziului "Sergiu Andreev" din localitate.

La comemorare a venit tocmai din Rusia şi mama lui Sergiu Andreev. Femeia spune că în vara lui 1992, având asupra sa un aruncător de grenade, fiul ei a luptat crunt cu mercenarii şi cazacii din oraşul Tighina.

"Dacă avea norocul să trăiască, avea să am nepoţi mari deacum. Tare băiat bun a fost, nu laud că mi-i fecior, dar într-adevăr. Îmi pare bine că tare buni prieteni a avut şi mă ajută la greu", a spus Valentina Andreeva, mama lui Sergiu Andreev.

"Participa la toate măsurile pe care le făceam. Chiar din armată când a venit, ne întâlneam, el aşa bucuros era de Doamne fereşte, mă stima. Am fost la înmormântare chiar .. îmi pare rău", a spus Eugenia Sonic, prima profesoară a lui Sergiu Andreev.

Sergiu Andreev a fost decorat post-mortem cu Ordinul Republicii.

"Bravul erou chiar merită toată lauda prin faptul că a fost un elev foarte bun. Însăşi numele Sergiu Andreev răsună şi elevii, discipolii acestei instituţii sunt demni că port acest nume", a spus Galina Gherela, directorul gimnaziului "Sergiu Adreev".

Iar Ovidiu Şeremet a activat în calitate de profesor de educaţia fizică la gimnaziul din localitate peste 20 de ani. Soţia îşi aminteşte cu drag de eroul ei şi spune că, anual, participă la evenimentele de comemorare.

"Amintirile totdeauna sunt vii. La fiecare activitate de felul asta, cel mai mult îmi răscoleşte sufletul", a spus Eugenia Şeremet, soţia lui Ovidiu Şeremet.

Filele evenimentelor de atunci au fost depănate şi de camarazii celor doi eroi.

"L-am cunoscut şi pe Sergiu Andreev, chiar am luptat pe aceleaşi poziţii, domnul Şeremet mi-afosr profesor de educaţie fizică şi dumnealui ne-a acordat un sprijin important atunci când duceam luptele în Tighina. Pentru noi este o datorie sfântă, cei care am rămas în viaţă, să fim alături de părinţi", a spus Ghendie Cosovan, preşedintele asoiaţiei "Credinţă Patriei".

Războiul de la Nistru a început în data de 2 martie 1992.

Lasă un comentariu