Doi copii din Cahul, salvaţi de la moarte după ce casa lor a luat foc. Ce făceau părinţii

Doi copii au fost salvaţi de la moarte, după ce locuinţa lor în care se aflau a luat foc. Incendiul a avut loc noaptea trecută în satul Moscovei, raionul Cahul. În tot acest timp, părinţii erau în sat. 

Potrivit informaţiilor, flăcările au distrus acoperișul casei în proporție de 15% și o anexă a locuinței cu suprafața de 16 metri pătrați.

La fața locului a intervenit un echipaj al Detașamentului salvatori și pompieri Cahul care au reușit să scoată din casa care ardea un băiat în vârstă de 8 ani și o fată în vârstă de 5 ani.

Frații au fost salvați de pompieri, iar acum viața acestora este înafara pericolului.

Potrivit primelor informații incendiul a fost anunțat la ora 00.22 minute. În momentul începerii incendiului copii se aflau singuri acasă, iar părinții acestora erau plecați în sat. Mai mult decât atât, copii erau închişi în casă. 

La momentul intervenției pompierilor ușa casei era încuiată, iar minorii se aflau într-o odaie îndepărtată a locuinței. Datorită intervenției operative copii au fost scoși din zona de risc, fiind ulterior lichidat incendiul.

Toate circumstanțele și cauza producerii arderii urmează a fi stabilite de specialiști.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu