Doi copii au murit, după ce s-au intoxicat cu monoxid de carbon

Embed:

Doi copii din satul Scoreni, raionul Străşeni, au murit intoxicaţi cu monoxid de carbon. Informaţia a fost confirmată pentru Publika TV de Serviciul Situaţiilor excepţionale

Potrivit datelor preliminare, decesul minorilor a survenit din cauza nerespectării regulilor de exploatare a sobei. Acesta este primul caz de intoxicaţie cu monoxid de carbon de la începutul sezonului rece. Pentru a preveni asemenea incidente, Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale atenţionează populaţia să utilizeze mijloace de încălzire, doar după ce sunt verificate minuţios.

"La 24 octobrie, la ora 17.30, în satul Scoreni, într-o casă de locuit au fost depistate cadavrele a doi copii, cu vârstele de 14 şi 11 ani. Conform cerecetărilor prealabile se presupune că cei doi au murit în noaptea de 23 spre 24 octombrie, în urma intoxicării cu monoxid de carbon, cauzat de nerespectarea regulilor de exploatare a sobei", a declarat şefa biroului de presă a Serviciului Situaţii Excepţionale, Liliana Puşcaşu.

Părinţii copiilor sunt plecaţi peste hotare. Ei au fost lăsaţi în grija unei rude. Acesta este primul caz de intoxicaţie cu monoxid de carbon, de la începutul sezonului rece.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu